ANTIOXIDANTII lupta impotriva radicalilor liberi
Antioxidanţii sunt universal recunoscuţi drept salvatori ai celulelor la toate vârstele. Antioxidanţii sunt substanţe chimice care neutralizează alte substanţe periculoase – radicalii liberi de oxigen (RL)– care atacă permanent şi vatămă celulele organismului, dereglându-le funcţionarea şi favorizând apariţia bolilor. Antioxidanţii esenţiali sunt vitaminele A, C, E şi betacarotenul.
Ei încetinesc procesul de îmbătrânire şi protejează organismul de cancer, boli de inimă şi poluare. Ajută la întărirea sistemului imunitar şi la creşterea rezistenţei organismului în faţa infecţiilor. An de an, se descoperă tot mai mulţi antioxidanţi. Printre aceştia, se numără substanţele din fructele de pădure, struguri, roşii, broccoli şi muştar, precum şi cele din plantele medicinale, turmeric şi ginkgo biloba. Pe lângă rolul antioxidant al vitaminelor A, C şi E, deja recunoscut, există şi alţi antioxidanţi importanţi, printre care acidul lipoic, carnitina, luteina şilicopenul. Nu putem împiedica apariţia radicalilor liberi generaţi de reacţiile chimice normale din organism. Dar putem lupta împotriva lor printr-o armă foarte puternică: alimentaţia sănătoasă. Fructele şi legumele sunt surse excelente de antioxidanţi. Antioxidanţii încetinesc procesul de îmbătrânire şi sunt buni nu numai pentru creier, ci şi pentru sănătatea organismului în general. Medicina îi consideră din ce în ce mai importanţi; oamenii de ştiinţă americani au creat chiar un sistem de măsurare a capacităţii antioxidante a alimentelor, cunoscut sub numele de ORAC: Oxygen Radical Absorbency Capacity = capacitatea de absorbţie a radicalilor liberi de oxigen.
Top 10 alimente antioxidante
– prune uscate
– stafide
– coacăze negre
– mure
– usturoi
– varză creaţă
– afine
– căpşuni
– spanac crud
– zmeură
S-a dovedit prin teste ştiinţifice că spanacul, varza, coacăzele negre şi căpşunile sunt adevărate medicamente pentru creier. În general, cu cât un fruct este mai închis la culoare, cu atât este mai puternic antioxidant. În ceea ce priveşte băuturile, cele mai sănătoase sunt ceaiul verde, ceaiul negru şi vinul roşu, cel din urmă băut cu moderaţie, bineînţeles!
Un aliment care intră în mod surprinzător în lista celor care trebuie consumate este ciocolata. Se pare că fenolii din compoziţia ei sunt mai puternici chiar decât cei din vinul roşu. Iar cea mai tare combinaţie antioxidantă este ciocolata amăruie cu vin roşu (în doză optimă = un pahar pe zi). Însă, chiar dacă ai grijă ca alimentaţia ta să conţină mulţi antioxidanţi, este important să nu consumi foarte multe calorii. Un creier hrănit cu cantităţi prea generoase de calorii îmbătrâneşte şi se deteriorează mai repede. Explicaţia? Pentru a metaboliza caloriile, organismul arde oxigen, generând radicali liberi. Astfel, cu cât se consumă mai multe calorii, cu atât se creează mai mulţi radicali liberi care deteriorează celulele. În concluzie, consumă fructe şi legume intens colorate, ceai verde, vin roşu şi ciocolată neagră şi creierul tău va funcţiona la capacitate maximă.
Buletin informativ
Înscrieți-vă la buletinul nostru informativ, astfel sa fiti primii care primesc cele mai noi informatii despre cum putem incetinii imbatranirea: