MELATONINA-HORMONUL TINERETII

 

Epifiza (glanda pineală)

     Este o glandă endocrină nepereche de origine epitelială, care aparţine diencefalului, fiind situată între şi puţin de-asupra culiculilor cvadrigemeni anteriori, sub spleniumul corpului calos, între cele două emisfere cerebrale.

     Epifiza funcţionează ca un intermediar între sistemul endocrin şi mediul exterior. Ea transformă informaţia senzorială referitoare la fotoperioadă, într-un semnal chimic : melatonina (MLT). Retina şi glanda pineală sunt implicate în prevenirea desincronizării ritmului intern.

    Are o formă de con de pin, ovoidală, turtită, de 7 / 4 / 3 mm, greutatea la adult variind între 0,12 – 0,17 g.

     Glanda este înconjurată de o capsulă proprie, a cărei grosime variază cu vârsta şi sexul, care conţine vase sangvine, fibre nevroglice, de colagen şi elastice.

     Lumina din mediul înconjurător, pe cale nervoasă, influenţează sinteza MLT şi a derivaţilor indolici.

     Lezarea nucleului paraventricular conduce la dispariţia bioritmului circadian al MLT pineale ceea ce dovedeşte că nucleii paraventriculari hipotalamici au un rol important în legătura dintre nucleul suprachiasmatic şi pineală.

 

Biosinteza şi metabolismul melatoninei

     MLT este sintetizată şi secretată în cea mai mare parte de către glanda pineală la toate vertebratele, circulă în sânge şi acţionează în special la nivelul centrilor neuroendocrini şi a sistemului nervos central.

     O parte din cantitatea de Triptofan (TRP) captată de celulele epifizei este utilizată pentru sinteza derivaţilor indolici şi cealaltă parte pentru sinteza proteică. Serotonina pineală este precursorul MLT, conversia ei în MLT implicând două etape controlate enzimatic.

     MLT este secretată în timpul zilei de către numeroase ţesuturi şi organe (retină, mucoasa gastro-intestinală şi trombocite), dar într-o proporţie de cel mult 3% din întreaga cantitate per 24 de ore. În timpul nopţii este produsă exclusiv de către epifiză, însă numai între orele 2 şi 5 a.m. (97% din producţia organismului), prin captarea TRP din sânge. MLT odată sintetizată în celulele epifizare, fiind eliberată în sânge.

     60-70% din MLT plasmatică este legată de albumină, restul fiind în stare liberă (fracţiune care poate traversa şi bariera hemato-encefalică)

     Metabolizarea MLT are loc la nivel hepatic, iar produşii de metabolism (N-acetil-serotonina şi 6-hidroxi-melatonina) sunt eliminaţi pe cale urinară. 1% este eliminată nemodificată.

     A fost descoperită în 1958, de către dr. Aaron B. Lerner de la Universitatea Yale. Cu toate acestea, popularitatea sa va creşte după anul 1995, datorită unor campanii bine orchestrate ale mass-media datorită proprietăţilor sale. MLT a fost numit repede denumită "hormonul miracol",creând speranţe dintre cele mai extravagante. Astăzi, tonul este mai moderat, dar numeroşi cercetatori cred că are multe proprietăţi terapeutice, inclusiv în domeniul tratamentului cancerului.

 

Date generale referitoare la melatonină

     Este un hormon de natură proteică sintetizat de glanda epifiză (pineală), prezent însă pretutindeni în lumea vegetală : verdeţuri, cereale integrale, fructe şi legume, orez,struguri negrifulgii de ovăz (recordmenul lumii vegetale în MLT), tomate, banane, lapte etc.

     TOATE alimentele de origine animală, cu excepţia ouălor conţin Adrenalină(hormonul îmbătrânirii), în vreme ce TOATE alimentele de origine vegetală conţin MLT(hormonul tinereţii) !!! În special sucurile naturale din fructe şi legume abundă în Melatonină !

     S-a demonstrat existenţa MLT în concentraţii ridicate în nucleul celular la persoanele tinere biologic.

     Nici un cercetător nu a reuşit să omoare vreun şoarece de experienţă, chiar administrându-i progresiv doze enorme (la om administrarea câtorva linguriţe / zi nu a fost urmată de vreun efect nefast).

     Dacă nivelul plasmatic al MLT este scăzut, administrarea de suplimente înlătură carenţa ; dacă nivelul plasmatic este normal, excesul va fi eliminat renal, fără vreun efect advers negativ.

     MLT îşi limitează fundamental funcţia în a proteja epifiza, restaurând indirect, dar şi direct ritmurile hormonale ale tinereţii ; protejează, graţie unui efect puternic, epifiza de îmbătrânire. Carenţa sa reprezintă un important semnal de îmbătrânire : când nivelul său plasmatic se reduce, îmbătrânim. MLT resincronizează organismul, menţinând integritatea sistemului neuro-endocrin şi a celui imunitar.

     Mecanismul său de acţiune nu pare să fie de natură chimică, dar nici biochimică, receptorială, sau hormonală. Principiul pe care se bazează acţiunea MLT nu este farmacologic, dar constă în atingerea unui vârf de secreţie nocturn, cam la aceeaşi oră în fiecare noapte (orele 22–2 a.m., dar mai ales orele 1–2 a.m.).

     Atenţie mare la ora de culcare şi la nr. de ore dormite / zi !!! Se va dormi preferabil între 9-11 ore din 24 = baremul de nota 10. În perioada orelor 22–2 a.m. este extrem de important ca să fim găsiţi dormind, deoarece DACĂ ne culcăm în această perioadă, se produce în creier > 97% din cantitatea de MLT necesară corpului. Totuşi vârful secreţiei de MLT este între orele 2-5 a.m., secreţie optimă asigurată DACĂ ne „prinde” culcaţi aşa cum am menţionat între orele 22-2 a.m. De-asemenea, secreţia MLT este inhibată de lumina puternică (fie ea naturală, sau artificială), şi-n acest scop recomand să se evite o iluminare intensă (cu mulţi waţi) a încăperilor în care ne desfăşurăm activitatea. Algele din genul Laminaria conţin MLT, iar consumul lor (de către chinezi, japonezi, eschimoşi), determină o scădere considerabilă a frecvenţei cancerului la aceste populaţii (utilă deci în prevenţie). Însă tot algele menţionate conţin şi vitamina B12 în cantităţi redutabile, făcându-le contraindicate doar persoanelor cu cancer (contraindicată deci în terapie) !

     Ideal ar fi să ne culcăm seara cât mai devreme, chiar „odată cu găinile”, dar nu mai târziu de orele 22 (şi nu la „ore mici” !). Se vor asigura 8-9 ore de somn / noapte şi încă 60-90 minute ore de somn după-masa, într-o atmosferă liniştită = „sogno de bellezza”. Studiile mari statistice efectuate pe marii longevivi activi (călugării Tao şi Shaolin) arată că aceştia se culcă curând după apusul soarelui şi se trezesc dimineaţa devreme, însă marea majoritate a acestora ajung centenari, asociind principiului de sănătate, numit „odihnă” şi o dietă vegetarian totală crudivoră şi un program zilnic de mişcare intensă, chiar la vârste înaintate !

     Pentru somn se primesc 2 note, iar media acestora va constitui „nota de somn” a persoanei respective :

a) număr de ore dormite din 24 (dar nu > 11 si nici < 8, deoarece şi aici intervineCUMPĂTAREA) = prima notă

b) „nota melatoninei” = procent / 10 din perioada orelor 22 – 2 a.m. („orele melatoninei”) care mă prind în pat, cu lumina stinsă şi cu ochii închişi. Exemplu : mă culc la ora 22 voi primi nota 10 ; mă culc la ora 23 voi primi nota 7,5 ; mă culc la ora 0, voi primi nota 5 etc. => a II-a notă

     Se va face media celor 2 note de mai sus şi aceasta va fi nota finală a... somnului ! Aceasta va trebui să fie minim 8, la o persoană care NU are cancer, dar la un pacient suferind de această boală, între 9-10 este intervalul pentru „foarte bine” şi cel de-altfel recomandat !

     Pacienţilor care au probleme cu somnul le indic suplimentele cu MLT, care există prin Plafar-uri. MLT pastile de 3 mg, o pastilă seara la culcare ! Pentru a induce somnul Melatoninei trebui să i se asigure anumite condiţii, fără de care va avea toate efectele sale, mai puţin cel de inducere a somnului. Astfel :

- Se ia pastila de MLT, apoi se stinge lumina şi persoana în cauză se pune în pat ca să doarmă. Deci nu va mai citi la lumina veiozei în speranţa că va veni somnul, căci... NU va veni ! ;

- DACĂ nu există risc de accidentare, în eventualitatea trezirii şi deplasării în timpul nopţii pentru mers la toaletă, este indicat să nu existe pe traseu vreo sursă de lumină, nici măcar vreo mică veioză şi nici să fie aprinsă lumina în camera de W.C. Odată aprinsă lumina, producţia de MLT este oprită instantaneu ;

- În camera celui care a luat Melatonină este bine să fie BEZNĂ şi nici lumina de la becul de afară să nu intre ;

- MLT se poate lua perioade lungi de timp (luni sau chiar ani), iar la oprirea administrării sale, epifiza persoanei în cauză începe să producă hormonul cu şi mai mult spor decât înainte. Fiind un hormon similar ca structură cu cel produs de organism, determină un somn reconfortant, cu vise şi odihnitor ;

- La început se testează toleranţa a 3 mg de MLT, iar dacă aceasta există, se pot creşte dozele chiar la 6-9 mg/zi (unii zic şi mult mai mult) ;

- Este bine să se verifice toleranţa individuală la Melatonă, deoarece la 1-3% dintre pacienţi, aceasta determină în primele zile – o săptămână de administrare o creştere a frecvenţei cardiace şi o stare de iritabilitate şi nelinişte. DACĂ fenomenele descrise persistă mai mult de o săptămână (de regulă, chiar dacă apar în primele zile, acestea dispar repede ulterior), sau se agravează de la zi la zi, NU se va mai administra MLT pacientului respectiv !

     Există o serie de medicamente / factori ce reduc drastic (în funcţie de doză şi de durata administrării) producţia de MLT cerebrală : b-blocantele (medicamente care se termină în   -olol : metoprolol, propranolol, carvedilol, atenolol...), unele antidepresive, AINS (mai ales Aspirina, Ibuprofenul, Paracetamolul şi Indometacinul), diureticele de ansă (Furosemid, Acid etacrinic, Tolasemid...), benzodiazepinele (-azepam), bazele xantice (dar mai ales teofilina), medicaţia estrogenică (contraceptivele orale), Hidralazina, medicaţia anti-alergică (blocantele H1) şi medicaţia anti-ulceroasă (blocantele H2 : cimetidină, ranitidină, roxatidină, famotidină, nizatidină...), florura de sodiu (utilizată la fluorinarea apei de băut în anumite state), fumatul, alcoolul, bolurile de vitamină B12, medicaţia tranchilizantă. Atenţie MARE la administrarea continuă de Aspirină pentru efectul său anticoagulant (sau mai corect “anti-plachetar”) la cardiaci, deoarece aceasta :

- blochează sinteza de MLT în creier

- fragilizează vasele la nivelul punţii cerebrale, loc în care are acelaşi efect şi hipertensiunea arterială => risc de hemoragii pontine cerebrale !

- scade producţia de mucus gastric cu risc ulcerogen

     Tot un blocaj al sintezei şi eliberării MLT îl determină petrecerea a > 4 ore / zi în faţa ecranului PC, sau/şi dacă acesta este reglat pe „luminos” sau/şi dacă este CRT. În acest sens se recomandă imperios ecranele TFT, la luminozitate minimă şi un timp < 3-4 ore / zi în faţa acestora, dar preferabil nu cu măcar 2 ore seara, înainte de culcare !!!

     Există kit-uri (teste) salivare pentru a măsura fidel nivelul de MLT.

     Stimulează producţia de MLT : vitaminele B1, B3, B6, culcatul devreme, întunericul în camera în care dormim.

 

Relaţia dintre MLT şi pineală

     În realitate se pare că nu MLT este cea care prelungeşte viaţa / starea de tinereţe biologică, ci capacitatea funcţională a epifizei. Transplantarea epifizei de la un şoarece bătrân la unul tânăr, îl va determina pe cel din urmă să îmbătrânească rapid ; reciproc, transplantarea epifizei de la un şoarece tânăr la unul bătrân, îi va prelungi viaţa acestuia din urmă cu cel puţin 25-30%.

     Epifiza bătrânului poartă în sine un semnal de îmbătrânire, care depăşeşte orice obstacol, ignorând până şi semnalele mediului intern. Dacă am evita / întârzia îmbătrânirea epifizei, se pare că am întârzia îmbătrânirea întregului organism.

     Transplantul pinealei la om este grevat de un procentaj enorm de rejeturi ; totuşi o intervenţie farmacologică, constând din administrarea MLT înainte de vârsta de 40-45 de ani, va prelungi semnificativ viaţa şi starea de tinereţe a tuturor organelor. Administrarea prelungită de suplimente cu MLT nu induc atrofia pinealei, deşi glanda intră în repaus ; resinteza hormonului se reia prompt la încetarea administrării externe, ba chiar mai bine decât înainte !

     În caz de administrare a unor suplimente cu MLT, este încetinit procesul de îmbătrânire al epifizei şi consecutiv va fi încetinit întregul proces de îmbătrânire al organismului. Glanda pineală menţinută în stare tânără cât mai mult timp, încetineşte îmbătrânirea întregului organism, în vreme ce MLT încetineşte îmbătrânirea epifizei, punând glanda în repaus ; aceasta din urmă pare să împărtăşească ordinul de neîmbătrânire primit prin repausul său secretor.

     Dacă MLT este administrată din afară, epifiza nu mai trebuie s-o producă, încetinindu-şi propriul proces de îmbătrânire, dar putând produce nestingherită alte substanţe, ca de pildă TRH (un hormon hipotalamic).

 

Efectele documentate ale MLT

- Susţine funcţia imunitară (limfocitele Th având receptori pentru MLT, se măreşte numărul acestora). Creşte eliberarea IFN-g, a IL2 şi IL6

- Pinealectomia (scoaterea / distrugerea glandei epifize) conduce la o involuţie rapidă şi precoce a timusului

- Reducerea cronică a nivelului MLT plasmatice este răspunzător de scăderea dimensiunilor splinei şi de un deficit al blastogenezei limfocitelor T

- Administrarea de MLT exogenă diminuă o stare de depresie imună survenită cronic sau acut

- Există beneficii notabile la pacienţii cu SIDA la care s-a administrat MLT, alături de Zn şi Se (MLT şi DHEA combat depresia imună şi scăderea nivelului tisular de vitamina E, induse de infecţia retrovirală)

Prezintă efecte antiinflamatoare, analgezice şi anticonvulsivante (indirect prin stimularea opioidelor endogene)

- Are şi un discret efect anticoagulant, dar creşte semnificativ efectul medicamentelor anticoagulante

Reduce nivelul colesterolului sangvin, opunându-se maladiilor cardiace degenerative

Stabilizează nivelul glicemic, având un efect hipoglicemiant (important la diabetici)

- Protejează împotriva efectelor stresului

Creşte adaptabilitatea organismului la schimbările de fus orar şi ajută corpul să-şi revină mult mai repede după zboruri îndelungate pe mai multe meridiane

Combate eficient insomniile, iar somnul survine mai repede. Menţine ciclul somn / veghe (ceasul biologic al organismului) la parametri normali. Calitatea somnului este şi ea pozitiv influenţată, crescând semnificativ durata somnului cu vise. În ceea ce priveşte efectele MLT asupra calităţii somnului, asupra persoanelor care lucrează constant pe timp de noapte, sau în ture alternante, rezultatele sunt în general modeste

- MLT poate determina inhibarea efectelor chiar benefice a unei multitudini de medicamente aflate în sânge, dar şi anularea efectelor adverse ale acestora. Acest lucru îl mai face şi (sucul de) grape-fruit roşu

Normalizează nivelul plasmatic al Zn la vârsta senescenţei

Stimulează şi menţine funcţia sexuală ; restaurează ritmurile hormonale anterioare menopauzei

Combate osteoporoza

- Administrată în perioada de premenopauză, readuce secreţiile endocrine la nivelul celor din tinereţe, determinând regresul rapid al tuturor tulburărilor neuro-vegetative şi psihice care acompaniază menopauza, în special anxietatea, nervozitatea şi tendinţa la depresie

Funcţia tiroidiană este restaurată la hipotiroidieni

Stimulează producţia hormonului de creştere

Stimulează creşterea celulelor măduvei osoase şi astfel funcţia hematopoetică este îmbunătăţită

Reduce incidenţa şi manifestările bolilor autoimune, studiile fiind în curs

Este un anti-cancerigen de forţă, având şi importante efecte anti-oxidante, reducând peroxidarea lipidică ; cancerul este asociat adesea cu o scădere a nivelului sangvin al MLT. Acţionează specific mai ales în cancerul de sân, prostată şi-n melanomul malignMelatonina reduce nivelul de radicali liberi mai bine decât alţi antioxidanţi. Are o putere de două ori mai mare decât vitamina E şi de cinci ori mai mare de glutationul, având şi o particularitate care o face unică : este solubilă şi în apă şi în grăsimi putând acţiona împotriva radicalilor liberi în fiecare mediu (vitamina C nu este solubil în grăsimi, în vreme ce vitamina E nu este solubilă în apă) . Stimulează sistemul imunitar având o afinitate deosebită pentru limfocitele T, fiind cea mai buna resursă a noastră împotriva atacurilor externe.

 

Precauţii, doze, mod de administrare

     Este esenţial ca MLT utilizată să aibă un înalt grad de puritate, altfel existând riscul apariţiei de boli alergice sau al efectelor adverse cardiovasculare. De această precauţie în ultimii ani se cam ţine cont şi nu se mai întâlnesc de regulă probleme în acest sens. MLT va fi administrată seara, înainte de a stinge lumina şi de a adormi, dar nu în timpul zilei !!! Adesea acţiunea MLT în ceea ce priveşte somnul nu este una imediată, după o primă doză exogenă, ci una progresivă, uneori după câteva săptămâni, sau luni de “tratament” continuu.

     Nu se recomandă administrarea MLT la femeile gravide şi nici la copiii prea mici ; priza concomitentă a fluoxaminei creşte semnificativ nivelul seric al MLT, putând fi cauza unei excesive somnolenţe. Nu se va asocia MLT cu somnifere (benzodiazepinice), sau cu haloperidol. Efectul hipotensor al Nifedipinei este redus semnificativ de către administrarea concomitentă a MLT.

 

     Utilizând suplimente cu MLT, alături de un stil de viaţă sănătos, “putem spera la o durată a vieţii de cca. 120 de ani, trăind bine, îmbătrânind tineri şi murind sănătoşi” (prof. Pierpaoli - Italia).

Articol preluat din https://www.constientizarerurala.ro/sanatate/materiale/80-melatonina-hormonul-tineretii